Este pentru prima oara cand scriu iar
cativa ochi vor citi ce am eu de spus. Ca atare scriu si sterg si iar scriu si iar sterg. Sunt asa de multe
lucruri pe care as vrea sa le spun si parca acum s-au hotarat toate sa iasa, in
acelasi timp. Parca nu mai au timp si rabdare sa fie rostite la un alt moment.
Si pentru ca sunt asa de multe am sa ma
rezum la a povesti putin despre cum am creat micul meu atelier in care asteapta
sa prinda viata papusele si lumanari.
Am implinit recent 36 de ani si pentru ca atunci
cand mai adaugam un an automat ne punem o dorinta, am incercat sa imi amintesc
ce mi-am dorit cand am implinit 35. Si mi-am amintit, mi-am dorit sa am un an
“special”. Si cum multe dorinte devin realitate si mai cu seama cele rostite in
acea zi, am primit ce am cerut. Un an special. La asa dorinta, asa raspuns. A
fost unul din cei mai grei ani din viata mea, fara sa fi avut parte de drame
reale. Am avut parte de drame inchipuite care mi-au dominat viata, capul,
sufletul si care mi-au croit un drum gri, trist si monoton pe care n-as mai
umbla cat mai sunt in viata. M-am confruntat cu tot ce am avut mai urat in mine
si daca m-am uitat insistent am vazut chiar monstrii pititi pe cine stie
unde. Si am inceput sa caut cai, usi pe care sa ies. Si drama era cu atat mai
mare cu cat lupta asta din interior am pitit-o dupa o perdea “frumoasa”. Sunt
un om social, am un copil, am un job si era cam necesar sa arat corespunzator.
Si am cautat, din ce in ce mai mult si mai haotic, in disperare. M-am agatat de
orice fir, de orice mana intinsa si din pacate sau din fericire reuseam sa iau
doar o gura de aer. Spun din pacate pentru ca nu reuseam mai mult, dar din
fericire ca tot era o gura.
Si pentru ca am colindat atat de mult, habar
nu am cand a trecut anul. Dar, am avut ragazul, intre ani, sa imi revizuiesc
formularea si sa gasesc un cuvant cu mai
putine sensuri, si cat mai omogene. Si am gasit variante, slava domnului, altele decat “special”.
Si cum probabil am constatat multi dintre noi
in viata asta, de multe ori este nevoie sa atingi fundul sa te poti ridica.
Adevarul este ca nu stiu daca l-am atins sau nu; cert este ca am fost macar pe
aproape. Si in cautarile mele disperate de-a lungul acelui drum gri, trist si
monoton, am gasit si cateva zone de luminis. De exemplu, m-am apucat de un curs
de croitorie. Am facut eu si cateva rochite insa mai tarziu am constatat ca
informatia avea o alt fel de rezonanta in mine. Si o alta parte buna si luminoasa este ca am devenit un cautator. Tot
ratacind pe acel drum am fost fortata sa caut variante. Si am ramas cu acest
gust al cautatului. Si de multe ori nu stim ce cautam, de altfel eu cred ca un
cautator are o idée asa in mare despre ce ar vrea sa gaseasca, dar concret nu
stie ce cauta. Altfel gaseste repede si se opreste. Acesta nu este un cautator.
De exemplu eu stiu acum ca imi doresc sa ma
linistesc, sa imi linistesc sufletul si mintea, si sa raman in continuare un
cautator. Dar cum anume se face asta, nu prea stiu exact. Ce stiu insa este ca
tot cautand, desigur mai gasesti, printre multe fete morgana, printre
monstruleti si usi blocate, si zone luminate, frumoase si colorate. Si astea
dau un farmec aparte vietii. Precum buzele rosii din filmele alb- negru . Asa au
aparut papusile in viata mea. Acea pata de culoare de care aveam nevoie. Nu imi
mai amintesc exact cum am inceput stiu doar ca intr-o seara, singura si in
depresie, dupa ce “am vazut” pata de culoare m-am apucat de treaba. Si mi-a
placut foarte mult ce a iesit. Si au iesit tot mai multe si mai diferite. Ca
atare, cred eu, au si perioadele astea de picaj sensul lor si ceva frumos poate
iesi de acolo. Ai sansa sa deschizi niste supape blocate de multa vreme.
Dupa papusi au aparut lumanarile sculptate.
Tehnica in sine este mai veche si destul de imprastiata prin lume. Insa
rezultatul poate fi unic, aparte si este al tau. E genul de activitate care te
obliga sa fii prezent, sa incetezi pentru o mica perioada de timp sa bati
campii. E mica perioada ce-i drept dar este binecuvantata.
Si nu stiu care este legatura dintre papusi
si lumanari, in afara de faptul ca mi-este extraordinar de drag sa le fac. Dar
probabil ca in timp mai gasesc o legatura.
Si dupa papusi si lumanari incep sa apara
povestile. Totul este pana la urma o poveste si de aceea voi povesti asa cum
imi vine mie despre viata, despre experientele mele in speranta ca poate undeva
acolo, un sufletel ratacit va fi atins si ceva se va schimba in drumul lui.
Voi vorbi despre oameni, gesturi, carti,
metafore ce m-au atins pe mine si mi-au mai dat o farama de curaj cand aveam
nevoie, o farama de intelegere cand mi-era necesara, o farama de liniste in
momentele de disperare.
Dar pentru moment va las in compania
micilor mele pete de culoare.
